Cu toate multumirile indreptate direct spre cosmin, si bucuria pentru cadou-blog pe blogutz-pana voi avea timpul necesar sa fac aici modificarile pe care mi le-as dori, nu vad alta solutie decat pastrarea veciului domeniu, pana la gasirea catorva zile libere in care sa pot cauta teme, lucrusoare ajutatoare si de infrumusetare etc, tot ce tine de un blog frumusel
Posted by buburuzacantatoare on January 13, 2009 at 3:11 pm
Some of us are meant to believe that we have a certain destiny and then it gets stached away.We have to stay alive, because we have to see how the story ends.
Draga Mos Craciun, acum 12 ani te-am rugat tare frumos sa imi trimiti un catelus. Iti multumesc din tot sufletul ca mi-ai adus catelusul cu cei mai frumosi ochisori, pe care l-am invatat sa mearga in pasi de dans, sa se dea cu saniuta, sa deschida usa cu labutele, care dormea cu pisoii in brate, ca sa nu le fie frig… Dragu de el… bunica spunea ca ne simtea venind inca inainte sa se auda masina si incepea sa se agite de bucurie si sa sara in sus, iar cand ajungeam, nici nu mai stia cum sa ne spuna ce bucuros e sa ne vada. De cate ori eram acolo, seara venea si dormea sub geamul camerei in care stateam, ca sa aiba grija de mine. Cand simtea ca sunt trista, venea si isi punea capsorul la mine in poala. Am crescut impreuna. Draga mosule, eu stiu ca tu umbli mult, mai ales acuma de Craciun si poate in vreun loc indepartat ai sa te intalnesti cu Bobitii. Anul acesta chiar nu imi doresc nimic de Craciun, decat sa ii spui ca il iubesc si ca imi e tare dor de el. Iti multumesc.
Niciodata nu le-am dat dreptate celor care spuneau ca e mult mai bine sa nu ajungi sa te implici foarte tare intr-o relatie, sa nu te atasezi foarte mult de cineva. Mi se parea absurd si atat de superficial. Insa cred ca cei ce ziceau asta, o faceau fiindca aveau in spate experiente mai putin dulci. E asa de frumos sa iubesti pe cineva cu oata inimioara ta, sa iti vina sa sari in sus de bucurie numai cand il vezi de departe, sa te uiti cu drag in ochisorii lui frumosi pe carei i-ai pupa in fiecare zi, sa il strangi tare-tare la piept sa ii simti inimioara batand, sa uiti de toate cate ai pe cap numai cand iti zambeste… Ajungi sa te implici atat de tare si sa fii asa de sigur ca legatura asta e unica, ca si celalalt te iubeste la fel de tare cum il iubesti tu… ca sa descoperi ca pentru el, toate astea nu insemnau nimic, pentru ca intre timp, incearca din rasputeri sa intre in gratiile ei… Sa iubesti pe cineva atat de mult, sa fii atat de deschis cu el, sa faci orice pentru el si nici macar sa nu poate fi sincer. Ce fel de oameni sunt acestia care iti spun ca te iubesc in timp ce spun alcuiva lucruri dulci? Ce fel de oameni sunt acestia care dupa ce iti storc inimioara pana nu mai ramane nici macar apreciere pentru tine, reusesc sa isi duca mai departe viata cu zambetul pe buze, si nici macar nu vin sa isi ceara iertare?Cum poti sa lovesti asa in cineva care te iubeste? Oricat de tare as incerca sa ii inteleg, nu reusesc. E un fel de a te comporta atat de urat, si mai ales cu cineva care tine la tine, pe care nu am cum sa il inteleg. Nu pot. Si daca toate momentele alea fericite care crezi ca sunt de ambele parti, descoperi ca au fost doar ale tale, atunci nici eu nu mai vreau sa ma implic. Daca atunci cand iubesti pe cineva atat de mult, celalalt crede ca te poate calca in picoare, atunci nu mai vreau sa stiu cum e sa iti bata inima mai tare pentru cineva. Daca toate astea ma transforma intr-o persoana superficiala, foarte bine. E trist sa oferi atat de mult si sa ajungi sa fi atat de dezamagit, incat sa simti ca nu mai ai ce oferi, ca ai secat, fiindca ai dat tot ce ai avut tu mai bun, dar era egal cu zero.
Profesoara mea de romana imi spunea ca eu sunt o persoana mai sensibila, care are nevoie de multa afectiune. Si nici macar respect sa nu fie, dupa atat timp… e trist… Ma mai trezesc cateodata dimineata, dupa cate o zi obositoare, plina de tot soiul de trairi si emotii, dupa un somn lung si plin de vise de toate felurile, in care am senzatia ca am visat toate astea, pentru ca nu poate sa fie adevarat, ca nu poate sa existe atata rautate unde ai crezut ca e doar iubire… si apoi iti amintesti de totate… le vezi cum trec pe rand pe dianite ochilor… iti suna in minte toate vorbele lor… tragi tare aer in piept, inghiti nodul ala dureros din gat o data, de doua, de trei ori, si cauti cumva sa te convingi ca nu e vina ta ca omaenii sunt rai. Ade m-a dus azi la biserica, si chiar daca nu sunt o persoana credincioasa, toata linistea si atmosfera de acolo parca mi-au mai dat un pic de incredere. Nu stiu cum poti face sa dispara cumva toata durerea asta, sa uiti cumva, sa reusesti sa zambesti din toata inima. Si probabil ca atunci cand privesti din exterior, iti spui ca doar nu e mare tragedie. Dar cand pui atata suflet in ceva si vezi cum se darama sub ochii tai, si incerci din rasputeri sa salvezi ceva, dar iti dai seama ca esti singurul care incearca, se rupe ceva din tine.
Ati avut vreodata momente in care sa simtiti ca ar trebui sa fiti in orice alt loc, numai acolo unde sunteti nu? Ce senzatie stranie… De cateva saptamani, o traiesc din plin in fiecare zi de luni, cu ocazia laboratorului de poo. (Imi amintesc de profesorul nostru de istorie din liceu, care punea mare pret pe conexiuni de toate felurile, cum ar fi data nasterii tale si ce iti e sortit sa faci in viata, sau numele unui lucru, care ilustreaza ceea ce reprezinta el de fapt.) Si cand ma gandesc ce incantata eram de laboratorul asta si de doamna profesoara in primele ore… iar dintr-o data… puf… s-a dus totul. Stau si cuget. Chiar fara neuroni care sa functioneze bine, nu sunt. Asta poate mai incolo, cand incep sa ma aplec de spate. De citit laboratorul il citesc, ba chiar imi fac timp uneori si imi pregatesc si problemele. Atunci unde gresesc? Arat programul. Astept reactiile cu care deja incep sa ma obisnuiesc… “Vai… ce greseala… asa ceva nu se face. Iar aici… (stramba din nas)” si apoi bomba. “As vrea sa te ajut, dar nu stiu cum” . Ma gandesc cum as face eu daca as fi profesor. Daca tot stiu ca sunt lucruri complicate la materia pe care o predau, atunci incerc atat cat pot sa le explic copiilor. Eu credeam ca de asta sunt laboratoare, seminarii, ca sa ne clarificam problemele. Si ciudat lucru, e singurul loc in care nu reusesc sa imi clarific nimic. Ba dimpotriva. Plec de acasa fericita ca am inteles, si mi se spune ca nu… asta nu se face deloc asa… intreb de ce. Explicatia e mereu aceeasi: “Nu nu nu”-adica nimic. Atunci ma pun si caut in laborator. Si surpriza! Gasesc explicat asa cum am facut. Ridic din spranceana in semn de totala nedumerire. Ma uit peste programele trecute, care au mers pana la urma si a spus ca sunt bine, iar apoi ii spun doamnei profesoare ca asa cum am facut eu acolo, tot asa am facut si pana acum. Dar primesc acelasi raspuns: “nu” . Undeva ceva imi scapa si inca nu pot sa imi dau seama ce. Macar de mi-ar spune macar o data: uite, ai gresit aici pentru ca… trebuia sa faci asa. Sau cel putin: cauta acolo. Dar sa citesc teoria, sa o aplic asa cum ne invata si sa spuna ca nu e bine… sa imi fi spus barem din ce cauza e gresit, sau ce e atat de gresit, ca eu una, nu vad. Nu credeam ca am sa ajung vreodata sa fiu atat de nedumerita la vreo materie. Pana si AC-ul pare de 10 ori mai frumos. Ma intreb de ce oare are doamna profesoara impresia ca noua ne place sa nu ni se explice niciodata nimic.
Si ce diferenta imensa: anul trecut, aveam o lume intreaga de posbilitati, deja ma si vedeam muncind – pe atunci visam sa lucrez in proectare – eram fericita ca gasisem la poli o gramada de materii la care invatam mai mult de drag. Anul asta in schimb… poo-ul m-a dat complet peste cap. Parca toate visele alea par asa de indepartate, ca si ziua in care are sa imi spuna: “Da”, fiindca am facut bine programul. Uf… sa mai zica cineva ca e usoara viata de student…
Posted by buburuzacantatoare on November 24, 2008 at 4:35 pm
When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.
And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?
Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you
When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.
And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?
Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you
When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.
And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?
Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you
V-ati intrebat vreodata oare in ce se poate masura tristetea unui om? E data de numarul de lacrimi, de toate datile in care a oftat, sau de toate clipele in care si-ar fi dorit sa se trezeasca din cosmar? Cine stie… or fi toate. Dintr-o persoana care era mai mereu vesela, care radea la toate prostioarele, careia ii plcea sa danseze, sa cante, sa se joace, imi dau seama ca nu a mai ramas aproape nimic. Mereu aceleasi si aceleasi probleme. Mereu mustrari de constiinta ca poate intr-adevar e vina mea, mereu gandrui: oare cum as putea sa fac sa fie mai bine? Si toate astea pentru ce? Ca sa isi bata cineva joc de tine in cel mai josnic mod? Cred ca oricat de rau ai fi ca persoana, nu meriti sa ti se intample asa ceva. Macar am invatat ca e bine sa iti asculti intotdeauna instinctele, ca oamenii…oamenii ar zice multe, numai sa iasa ei cu basmaua curata. Dar nu reusesc sa inteleg de ce nu pot unii sa fie sinceri? De teama ca s-ar putea sa piarda ceva pana nu e sigura treaba cealalta? Pare cel mai logic raspuns. Dar ce te poate deterrmina sa te comporti in ultimul hal cu o persoana careia ii spui ca o iubesti? Si chiar daca devine evident ca nu e asa, macar tii la ea. Imi e asa de ciuda… pe mine, nu pe altcineva, ca pana la urma ce vina au ei doi daca se plac? Dar pe mine, ca am fost atat de fraiera, si ca m-am indragostit ca o proasta de cineva care nici macar nu stie sa se comporte, si ca las sa se comporte urat cu mine si azi, si maine, si poimaine, si tot eu sa imi fac mustrari de constiinta, fiindca imi spune intr-una ca e vina mea. Ca in tot timpul asta, sa fie preocupat de ce i se intampla ei, de cum sa faca sa se inteleaga mai bine cu ea. De ce le e unora asa de greu sa fie sinceri? Si de ce imi e mie asa de greu sa trec peste? Ah… si durerile astea de cap, si ochii umflati… deja m-am si plictisit de starea asta, dar cum sa fac sa ies din ea? Mai ales cand vezi ca stai si te necajesti si el, in loc sa nu site cum sa faca ca sa isi indrepte greselile, sa iti arate ca intr-adevar te iubeste si ca da, poate sa renunte la ea pnteru tine, pentru ca te iubeste, nu face decat sa dea fuga la ea sa ii spuna cat e el de amarat si ce mare nevoie are de ea si ce grija mare are ca sa ii fie ei bine. Unde sunt barbatii de altadata?
Imi vajaie capul de toate lucrurile care s-au intamplat azi si toate gandurile rele ce nu reusesc inca sa le fac sa plece. Poate maine dimineata. Ma gandesc de cate ori nu i-am spus bunicii ca nu reusesc sa o inteleg cum poate sa faca in mod voit un lucru care stie ca ii face rau, ca sa ajung acum sa fac si eu asta si reusesc sa fac sa inceteze. Niciodata nu i-am inteles pe cei care fumeaza, de pilda. Dar acum imi dau seama ca intr-un fel sau altul, fiecare ia decizii de genul asta si nu ma refer numai la sanatate. Poate ca toti trebuie sa fim dependenti de ceva. Eu sunt dependenta de asteptari. Tot timpul astept cate ceva si ma consum prea tare cand constat ca astept prea mult sa se intample un lucru care nu vrea sa se intample. Si atunci ce-mi ramane de facut? Fortezi nota, in speranta ca totusi, ceva o sa se miste si cand colo, unde dai si unde crapa. In loc sa se indrepte, se strica si mai rau. Nu reuseam sa ii inteleg nici pe cei care nu izbuteau sa se lase de fumat, stiind ca le face rau. Cum renunti la dependenta? Iti umpli timpul cu alte lucruri? Da, dar tot gasesc timp pentru ce nu trebuie. Incerci sa tai toate legaturile? Am mai incercat asta o data cu un joc, ca mai apoi sa il reinstalez. Poate ca dispare de la sine? Dar uit aici ceva esential. Si fumatorilor le-ar placea sa fumeze, fara sa le afecteze sanatatea. Poate ca fiecare spera ca are sa se aleaga doar cu placerea de a fi fumat, si mai putin cu bolile. Asa sper si eu ca asteptarile mele sa nu fie zadarnice, numai ca pana atunci, sunt multe poticneli.
. Ma gandesc cum as face eu daca as fi profesor. Daca tot stiu ca sunt lucruri complicate la materia pe care o predau, atunci incerc atat cat pot sa le explic copiilor. Eu credeam ca de asta sunt laboratoare, seminarii, ca sa ne clarificam problemele. Si ciudat lucru, e singurul loc in care nu reusesc sa imi clarific nimic. Ba dimpotriva. Plec de acasa fericita ca am inteles, si mi se spune ca nu… asta nu se face deloc asa… intreb de ce. Explicatia e mereu aceeasi: “Nu nu nu”-adica nimic. Atunci ma pun si caut in laborator. Si surpriza! Gasesc explicat asa cum am facut. Ridic din spranceana in semn de totala nedumerire. Ma uit peste programele trecute, care au mers pana la urma si a spus ca sunt bine, iar apoi ii spun doamnei profesoare ca asa cum am facut eu acolo, tot asa am facut si pana acum. Dar primesc acelasi raspuns: “nu”