Ati avut vreodata momente in care sa simtiti ca ar trebui sa fiti in orice alt loc, numai acolo unde sunteti nu? Ce senzatie stranie… De cateva saptamani, o traiesc din plin in fiecare zi de luni, cu ocazia laboratorului de poo. (Imi amintesc de profesorul nostru de istorie din liceu, care punea mare pret pe conexiuni de toate felurile, cum ar fi data nasterii tale si ce iti e sortit sa faci in viata, sau numele unui lucru, care ilustreaza ceea ce reprezinta el de fapt.) Si cand ma gandesc ce incantata eram de laboratorul asta si de doamna profesoara in primele ore… iar dintr-o data… puf… s-a dus totul. Stau si cuget. Chiar fara neuroni care sa functioneze bine, nu sunt. Asta poate mai incolo, cand incep sa ma aplec de spate. De citit laboratorul il citesc, ba chiar imi fac timp uneori si imi pregatesc si problemele. Atunci unde gresesc? Arat programul. Astept reactiile cu care deja incep sa ma obisnuiesc… “Vai… ce greseala… asa ceva nu se face. Iar aici… (stramba din nas)” si apoi bomba. “As vrea sa te ajut, dar nu stiu cum” . Ma gandesc cum as face eu daca as fi profesor. Daca tot stiu ca sunt lucruri complicate la materia pe care o predau, atunci incerc atat cat pot sa le explic copiilor. Eu credeam ca de asta sunt laboratoare, seminarii, ca sa ne clarificam problemele. Si ciudat lucru, e singurul loc in care nu reusesc sa imi clarific nimic. Ba dimpotriva. Plec de acasa fericita ca am inteles, si mi se spune ca nu… asta nu se face deloc asa… intreb de ce. Explicatia e mereu aceeasi: “Nu nu nu”-adica nimic. Atunci ma pun si caut in laborator. Si surpriza! Gasesc explicat asa cum am facut. Ridic din spranceana in semn de totala nedumerire. Ma uit peste programele trecute, care au mers pana la urma si a spus ca sunt bine, iar apoi ii spun doamnei profesoare ca asa cum am facut eu acolo, tot asa am facut si pana acum. Dar primesc acelasi raspuns: “nu” . Undeva ceva imi scapa si inca nu pot sa imi dau seama ce. Macar de mi-ar spune macar o data: uite, ai gresit aici pentru ca… trebuia sa faci asa. Sau cel putin: cauta acolo. Dar sa citesc teoria, sa o aplic asa cum ne invata si sa spuna ca nu e bine… sa imi fi spus barem din ce cauza e gresit, sau ce e atat de gresit, ca eu una, nu vad. Nu credeam ca am sa ajung vreodata sa fiu atat de nedumerita la vreo materie. Pana si AC-ul pare de 10 ori mai frumos. Ma intreb de ce oare are doamna profesoara impresia ca noua ne place sa nu ni se explice niciodata nimic.

Si ce diferenta imensa: anul trecut, aveam o lume intreaga de posbilitati, deja ma si vedeam muncind – pe atunci visam sa lucrez in proectare – eram fericita ca gasisem la poli o gramada de materii la care invatam mai mult de drag. Anul asta in schimb… poo-ul m-a dat complet peste cap. Parca toate visele alea par asa de indepartate, ca si ziua in care are sa imi spuna: “Da”, fiindca am facut bine programul. Uf… sa mai zica cineva ca e usoara viata de student…

M-am hotarat: in noaptea asta invat la poo!

When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.

And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?

Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you…where are you?

Looking for that light…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jBEYyHGbwto]

When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.

And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?

Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you…where are you?

Looking for that light…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jBEYyHGbwto]

When you try your best but you don’t succeed
When you get what you want but not what you need
When you feel so tired but you can’t sleep
Stuck in reverse.

And the tears come streaming down your face
When you lose something you can’t replace
When you love someone but it goes to waste
Could it be worse?

Lights will guide you home
And ignite your bones
And I will try to fix you

…where are you?

Looking for that light…

V-ati intrebat vreodata oare in ce se poate masura tristetea unui om? E data de numarul de lacrimi, de toate datile in care a oftat, sau de toate clipele in care si-ar fi dorit sa se trezeasca din cosmar? Cine stie… or fi toate. Dintr-o persoana care era mai mereu vesela, care radea la toate prostioarele, careia ii plcea sa danseze, sa cante, sa se joace, imi dau seama ca nu a mai ramas aproape nimic. Mereu aceleasi si aceleasi probleme. Mereu mustrari de constiinta ca poate intr-adevar e vina mea, mereu gandrui: oare cum as putea sa fac sa fie mai bine? Si toate astea pentru ce? Ca sa isi bata cineva joc de tine in cel mai josnic mod? Cred ca oricat de rau ai fi ca persoana, nu meriti sa ti se intample asa ceva. Macar am invatat ca e bine sa iti asculti intotdeauna instinctele, ca oamenii…oamenii ar zice multe, numai sa iasa ei cu basmaua curata. Dar nu reusesc sa inteleg de ce nu pot unii sa fie sinceri? De teama ca s-ar putea sa piarda ceva pana nu e sigura treaba cealalta? Pare cel mai logic raspuns. Dar ce te poate deterrmina sa te comporti in ultimul hal cu o persoana careia ii spui ca o iubesti? Si chiar daca devine evident ca nu e asa, macar tii la ea. Imi e asa de ciuda… pe mine, nu pe altcineva, ca pana la urma ce vina au ei doi daca se plac? Dar pe mine, ca am fost atat de fraiera, si ca m-am indragostit ca o proasta de cineva care nici macar nu stie sa se comporte, si ca las sa se comporte urat cu mine si azi, si maine, si poimaine, si tot eu sa imi fac mustrari de constiinta, fiindca imi spune intr-una ca e vina mea. Ca in tot timpul asta, sa fie preocupat de ce i se intampla ei, de cum sa faca sa se inteleaga mai bine cu ea. De ce le e unora asa de greu sa fie sinceri? Si de ce imi e mie asa de greu sa trec peste? Ah… si durerile astea de cap, si ochii umflati… deja m-am si plictisit de starea asta, dar cum sa fac sa ies din ea? Mai ales cand vezi ca stai si te necajesti si el, in loc sa nu site cum sa faca ca sa isi indrepte greselile, sa iti arate ca intr-adevar te iubeste si ca da, poate sa renunte la ea pnteru tine, pentru ca te iubeste, nu face decat sa dea fuga la ea sa ii spuna cat e el de amarat si ce mare nevoie are de ea si ce grija mare are ca sa ii fie ei bine. Unde sunt barbatii de altadata?