Ati avut vreodata momente in care sa simtiti ca ar trebui sa fiti in orice alt loc, numai acolo unde sunteti nu? Ce senzatie stranie… De cateva saptamani, o traiesc din plin in fiecare zi de luni, cu ocazia laboratorului de poo. (Imi amintesc de profesorul nostru de istorie din liceu, care punea mare pret pe conexiuni de toate felurile, cum ar fi data nasterii tale si ce iti e sortit sa faci in viata, sau numele unui lucru, care ilustreaza ceea ce reprezinta el de fapt.) Si cand ma gandesc ce incantata eram de laboratorul asta si de doamna profesoara in primele ore… iar dintr-o data… puf… s-a dus totul. Stau si cuget. Chiar fara neuroni care sa functioneze bine, nu sunt. Asta poate mai incolo, cand incep sa ma aplec de spate. De citit laboratorul il citesc, ba chiar imi fac timp uneori si imi pregatesc si problemele. Atunci unde gresesc? Arat programul. Astept reactiile cu care deja incep sa ma obisnuiesc… “Vai… ce greseala… asa ceva nu se face. Iar aici… (stramba din nas)” si apoi bomba. “As vrea sa te ajut, dar nu stiu cum” . Ma gandesc cum as face eu daca as fi profesor. Daca tot stiu ca sunt lucruri complicate la materia pe care o predau, atunci incerc atat cat pot sa le explic copiilor. Eu credeam ca de asta sunt laboratoare, seminarii, ca sa ne clarificam problemele. Si ciudat lucru, e singurul loc in care nu reusesc sa imi clarific nimic. Ba dimpotriva. Plec de acasa fericita ca am inteles, si mi se spune ca nu… asta nu se face deloc asa… intreb de ce. Explicatia e mereu aceeasi: “Nu nu nu”-adica nimic. Atunci ma pun si caut in laborator. Si surpriza! Gasesc explicat asa cum am facut. Ridic din spranceana in semn de totala nedumerire. Ma uit peste programele trecute, care au mers pana la urma si a spus ca sunt bine, iar apoi ii spun doamnei profesoare ca asa cum am facut eu acolo, tot asa am facut si pana acum. Dar primesc acelasi raspuns: “nu” . Undeva ceva imi scapa si inca nu pot sa imi dau seama ce. Macar de mi-ar spune macar o data: uite, ai gresit aici pentru ca… trebuia sa faci asa. Sau cel putin: cauta acolo. Dar sa citesc teoria, sa o aplic asa cum ne invata si sa spuna ca nu e bine… sa imi fi spus barem din ce cauza e gresit, sau ce e atat de gresit, ca eu una, nu vad. Nu credeam ca am sa ajung vreodata sa fiu atat de nedumerita la vreo materie. Pana si AC-ul pare de 10 ori mai frumos. Ma intreb de ce oare are doamna profesoara impresia ca noua ne place sa nu ni se explice niciodata nimic.

Si ce diferenta imensa: anul trecut, aveam o lume intreaga de posbilitati, deja ma si vedeam muncind – pe atunci visam sa lucrez in proectare – eram fericita ca gasisem la poli o gramada de materii la care invatam mai mult de drag. Anul asta in schimb… poo-ul m-a dat complet peste cap. Parca toate visele alea par asa de indepartate, ca si ziua in care are sa imi spuna: “Da”, fiindca am facut bine programul. Uf… sa mai zica cineva ca e usoara viata de student…

M-am hotarat: in noaptea asta invat la poo!