Imi vajaie capul de toate lucrurile care s-au intamplat azi si toate gandurile rele ce nu reusesc inca sa le fac sa plece. Poate maine dimineata. Ma gandesc de cate ori nu i-am spus bunicii ca nu reusesc sa o inteleg cum poate sa faca in mod voit un lucru care stie ca ii face rau, ca sa ajung acum sa fac si eu asta si reusesc sa fac sa inceteze. Niciodata nu i-am inteles pe cei care fumeaza, de pilda. Dar acum imi dau seama ca intr-un fel sau altul, fiecare ia decizii de genul asta si nu ma refer numai la sanatate. Poate ca toti trebuie sa fim dependenti de ceva. Eu sunt dependenta de asteptari. Tot timpul astept cate ceva si ma consum prea tare cand constat ca astept prea mult sa se intample un lucru care nu vrea sa se intample. Si atunci ce-mi ramane de facut? Fortezi nota, in speranta ca totusi, ceva o sa se miste si cand colo, unde dai si unde crapa. In loc sa se indrepte, se strica si mai rau.  Nu reuseam sa ii inteleg nici pe cei care nu izbuteau sa se lase de fumat, stiind ca le face rau. Cum renunti la dependenta? Iti umpli timpul cu alte lucruri? Da, dar tot gasesc timp pentru ce nu trebuie. Incerci sa tai toate legaturile? Am mai incercat asta o data cu un joc, ca mai apoi sa il reinstalez. Poate ca dispare de la sine? Dar uit aici ceva esential. Si fumatorilor le-ar placea sa fumeze, fara sa le afecteze sanatatea. Poate ca fiecare spera ca are sa se aleaga doar cu placerea de a fi fumat, si mai putin cu bolile. Asa sper si eu ca asteptarile mele sa nu fie zadarnice, numai ca pana atunci, sunt multe poticneli.

Cred ca fiecare omulet crede-chiar daca poate ii e rusine sa recunoasca asta;))-ca i se pot intampla lucruri magice. Pentru mine, magia inseamna o relatie frumoasa cu cineva care te iubeste si care iti e drag, impreuna cu care te poti bucura pentru cele mai marunte si aparent neimportante lucruri, cineva caruia ii face placere sa aiba grija de tine, care crede ca esti cel mai important lucru pentru el, care te pupa pe frunte, te ia in brate si te strange tare la piept cand esti suparat, iti ia apararea daca altii vorbesc urat despre tine, ii vine sa danseze cu tine pe strada si sa te ia in brate, te urmareste cu privirea cand pleci, i se lumineaza fata numai cand te vede, nu mai vede nimic in jurul lui atunci cand te saruta. E asa de trist cand simti ca ai putea avea toate astea, doar ca celalalt e prea inversunat si amarat incat sa poata vedea ceva bun la tine, mai ales cand asa-zisii prieteni nu fac decat sa ii aduca aminte din timp in timp, ca ii e mai bine fara. Parca esti intr-o barca undeva pe un rau de munte, si vezi cum te tot duci, fara sa ai vasle sa o poti opri, fara sa te poti arunca neriscand sa te lovesti de pietre. Poate ca sunt eu foarte naiva sau foarte sensibila si dau prea mare importanta unor lucruri. Dar stai cateodata si te gandesti, care sunt lucrurile cele mai importante pentru tine, in viata asta? Ce iti propui sa faci? Si cu riscul de a fi naiva ori sentimentala, eu vreau sa cred ca exista o astfel de magie si ca rebreanu avea dreptate cand spunea “Iata acumun atom spiritaul pierzandu-si echilibrul. Cele doua principii se diferentiaza indata in doua suflete, barbat si femeie, sortite de-acum vietii materiale. Urmeaza cai diferite spre aceeasi tinta [...] Mereu treaza, staruie doar trebuinta de-a gasi perechea lui de echilibru. Un barbat, din milioanele de babati, doreste o singura femeie, din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului”. Nu stiu daca acesta ar trebui sa fie singuru nostru rost, dar mi-ar placea sa cred ca intr-adevar exista un model de Adam si Eva pentru fiecare. Daca ar fi si viata asa cum o descrie autorul… Sa stii inca dinainte de a te naste spre ce te indrepti si care iti e scopul.

Dar ma intreb ce se intampla atunci cand simti si crezi cu toata puterea ca te astepta lucruri frumoase alaturi de cineva, insa el nu crede asta? Unde se produce eroarea? Oare se poate sa ne inselam chiar atat de tare? Sau e de ajuns sa avem rabdare si sa incercam sa ii aratam celuilalt si lucrurile frumoase? Va amintiti de povestea Craiasa zapezii? Pe scurt, doi tineri sunt tare indragostiti si fericiti impreuna, pana cand, spargandu-se o oglinda fermecata, tanarului ii intra in ochi un ciob si nu mai reuseste sa distinga lucrurile bune de cele rele. Tot ce e bun, i se pare rau, si tot ce e rau i se pare frumos si bun. Fata reuseste intr-un final sa il salveze si sunt din nou fericiti. Poate parea pueril sa crezi in povesti, dar oare povestile nu au fost inspirate de viata reala?

Momentan sunt intr-un moment din viata mea cand parca as merge pe nisipuri miscatoare. Am atatea pareri de rau pentru felul in care m-am purtat fata de o persoana care imi e tare draga, si acum imi vine sa tip de durere ca nu pot indrepta lucrurile. Am invatat ca atunci cand ai pe cineva pe care iubesti ar trebui sa lasi cateodata mandria la o parte, sa nu fii incapatanat, sa nu te superi pentru lucruri marunte, sa ii arati celeilalte persoane cat e de importanta pentru tine cu fiecare ocazie pe care o ai, fiindca sentimentul asta de parere de rau si faptul ca realizezi ca s-ar putea sa nu mai poti indrepta lucrurile sunt cumplite. Si ce naiva am fost… eu am crezut ca daca el e asa indragostit, asa va fi mereu, indiferent de cum ma comport eu cu el, chiar daca -CE IRONIE- il iubeam la fel de mult cum ma iubea si el pe mine. Poate m-am si gandit la un moment dat ca daca ii arat mai mult cat de drag imi e, lui nu are sa ii mai fie. Si cat de adevarate sunt cuvintele acelea ca nu ne dam seama de lucrurile cu adevarat importante decat atunci cand le pierdem. Si nu e prima data cand mi se intampla. Ai fi crezut ca mi-am invatata lectia. Dar probabil ca exista, in viata fiecaruia, greseli pe care le facem in mod constant, si spun asta pentru ca am observat tendinta aceasta si la alte persoane.

Ce faci cand cineva la care tii cat poti tu de tare iti spune ca el nu te mai iubeste asa ca la inceput, dar totusi te iubeste? Eu am o parere legata de iubire, dar nu stiu daca e intr-adevar corect-in ultima vreme am inceput sa am dubii. Cred-sau cel putin credeam, pana nu demult- ca nu poti spune ca iubesti pe cineva mai mult sau mai putin. Il iubesti sau nu. E drept ca exista diferite tipuri de iubiri: pentru familie, pentru partener, pentru prieteni… E drept si ca fiecare se manifesta in mod diferit cand iubeste pe cineva, dar totusi nu stiu daca poti spune ca iubesti pe cineva mai mult sau mai putin.

Problema e cu atat mai complicata cu cat eu simt ca ma iubeste, si nu e doar faptul ca vreau sa ma amagesc crezand asta, ori ca sunt confuza. Chiar simt asta si cred ca atunci cand doua persoane au o legatura stransa, simti care sunt simtamintele celuilat fata de tine. Si atunci ce fac? Aavand in vedre ca am tot meditat in ultimele zile si mi-am dat seama cat e de important pentru mine si ca nu poti lasa sa se duca o relatie asa de frumoasa, in care amandoi tin unul la altul, am hotarat sa lupt. Si chiar de nu are sa mearga-desi am un sentiment placut ca are sa fie bine-, macar sa stiu ca am facut tot ce imi statea in putinta. Nu cred ca se poate ca dupa doi ani, sa constati dintr-o data ca nu mai tii la fel de mult la cel de langa tine. Doar ca au intervenit alti factori, si nu mai ai atata timp ca mai inainte, simti ca te-ai maturizat, petreci mult timp in preajma unor oameni preocupati mai putin de relatii sentimentale. Probabil ca e normal. Dar simt ca are sa mearga bine asa ca…go for it!